Loading...
D'ale istoriei și literaturii

Patrie a vikingilor şi avanpost al creştinătăţii: fragmente de istorie scandinavă (sec. IX-XIV)

Vikingii, ultimii „păgâni”

 Nu de puţine ori, politica şi economia au influenţat scrierea istoriei. O altă eroare, de data aceasta de concepere a unei lucrări istorice, este aceea a judecării trecutului prin prisma prezentului şi a propriului set de valori. La această construcţie identitară a istoriei trecute se adaugă în acest ultim secol procesul de (re)evaluare a istoriei tot mai vizibil prin acţiunile filmelor şi a revistelor de popularizare. În spaţiul românesc, din punct de vedere istoriografic, există lacune mari în ceea ce priveşte o serie de spaţii istorico-geografice în anumite perioade de timp. Una dintre acestea este cu siguranţă Scandinavia[1].  Model geopolitic apreciat în discuţiile televizate, subiect de comparaţie în „dezbaterile gen Poiana lui Iocan”, lumea scandinavă este încă un „mister” neelucidat scriptic. Dincolo de realitatea existenţei de facto şi de iure a celor cinci state independente scandinave, ele sunt parte a unei culturi care acţionează în prezent în plan unitar, convergent şi care s-a manifestat pentru prima dată acum mai bine de un mileniu sub forma expediţiilor vikingilor.

Oamenii Necunoscutului Nord sunt cu siguranţă, asemeni tuturor celorlalţi, produsul condiţiilor geografice. Asemeni Marii Britanii, ei sunt geopolitic parte a Europei, însă sunt, în aceeaşi măsură şi o lume distinctă. Cele puţin peste douăzeci de milioane de locuitori scandinavi divizaţi în cinci state au între ei afinităţi de natură politică, economică şi mai ales culturală şi socială.

Vikingii au produs Europei creştine ultimul asalt păgân în perioada cuprinsă între căderea Imperiului Roman de Apus şi prima cruciadă (sfârşitul secolului al XI-lea). Chiar dacă explicarea termenului de viking prin aceea de pirat este insuficientă şi puţin naivă, este util de menţionat faptul că în mentalul colectiv al populaţiilor creştine vikingii erau în primul rând grupuri de piraţi faţă de care era foarte dificil să te aperi. Datorită acestor realităţi, s-a ajuns ca orice acţiune navală care depăşea teritoriul Scandinaviei să fie considerată a fi una de jaf.

Acţiunile vikingilor au fost însă mult mai complexe; în repetate rânduri, acolo unde era posibil, aceştia au ridicat aşezări pe teritorii pe care le-au colonizat şi au încurajat inclusiv activităţi comerciale cu populaţiile pe care le-au întâlnit. De altfel, în lipsa unor mişcări socio-economice interne, se consideră că printre motivele care au generat expediţiile vikingilor, cele mai importante au fost spiritul de aventură şi posibilitatea înavuţirii (unii dintre cei întorşi în urma expediţiilor, prin mijlocirea bogăţiilor capturate, au ajuns să deţină poziţii sociale importante).

Vikingii au creat un sistem maritim bine adaptat condiţiilor geografice: marinari instruiţi, nave puternice, mobile şi extrem de rapide şi cunoştinţe teoretice bine puse la punct. Flota vikingă a ajuns celebră şi prin impetuozitatea conducătorilor; vocabularul maritim irlandez şi cel prezent pe coastele Normandiei cuprinde numeroşi termeni de orginie scandinavă.

Norvegienii au pătruns în Irlanda, au fondat oraşul Dublin, apoi au continuat expediţiilor lor în nord-vestul Angliei, Feroe şi Islanda. La sud, danezii, beneficiind de războiul intern dintre moştenitorii lui Carol cel Mare, au atacat Hamburg şi mai apoi Paris (845), pentru ca spre sfârşitul secolului al IX-lea să obţină controlul asupra Normandiei.  În sudul Europei, nave norvegiene au venit în contact cu lumea musulmană atacând fără succes Sevilla şi retrăgându-se rapid pe apele  Guadalquivirului până spre Aquitania. Colonizarea Groenlandei i-a dus pe temerarii navigatori vikingi ai lui Erik cel Roşu şi Leif cel Fericit până pe ţărmurile continentului nord-american.

Spre deosebire de aceste raiduri militare, altfel au stat lucrurile în privinţa suedezilor. O serie de cronici franceze menţionează trimişi suedezi care au ajuns să aibă relaţii cu oficialităţi bizantine şi prin intermediul lor cu cele ale diferitelor state ruseşti. Începând cu jumătatea secolului al IX-lea, trupele sudeze atacau atât teritoriile ruseşti, cât şi cele bizantine sau cele din nordul Iranului.

 Fragmente ale civilizaţiei vikingilor

Exapansiunea vikingilor şi influenţa lor asupra Europei timp de două secole  a modificat inclusiv evoluţia internă a statelor scandinave. Creşterea economică este ilustrată de extinderea vechilor eşezări, precum şi de îmbunătăţirea uneltelor agricole şi, urmare imediată, a măririi producţiei agricole. Totodată, expediţiile militare au dezvoltat semnificativ comerţul cu sclavi, bine organizat în acea perioadă, sclavii fiind utilizaţi îndeosebi la cultivarea noilor terenuri agricole.

Dintre oraşele care s-au dezvoltat în acea perioadă amintim Birka, Hedeby, Skiringssal, Arhus, Vendila etc. În toate aceste aşezări s-a dezvoltat în timp o categorie de negustori a căror activitate comercială a ajuns esenţială pentru economia statală, bazându-se inclusiv pe asociaţii de negustori stabilite în ţările cu care existau legături comerciale strânse. Societatea scandinavă era formată în principal din oameni liberi (jarls) şi oameni aflaţi într-o anumită legătură de servitute- un fel de sclavi (thralls).

Calităţile deosebite ale vikingilor în domenii precum navigaţia, comerţul, descoperirile geografice şi războiul nu sunt egalate decât de rafinatul meşteşug al artelor, în special al sculpturii. În acest sens, stilurile de artă cunoscute prin cele două nave folosite ca parte fundamentală a riturilor funerare, Oseberg şi Gokstad, sunt nu doar capodopere ale genului artistic, ci şi un adevărat mister în ceea ce priveşte înţelesul şi conţinutul lor emoţional.

Religia vikingilor este astăzi extrem de puţin cunoscută, o primă menţiune datând din perioada de început a Scandinaviei creştine: poemul Voluspa (Profeţiile Sibylei)  din culegerea de texte nordice Vechea Edda (cunoscută la noi ca Edda sau poemele Eddei). Zeul suprem viking era Odin, locul în care sălăşluiau stăpânii nordului era Asgard, în timp ce războinicii vikingi ajungeau după moarte în Walhala. Zeitatea cea mai cunoscută a vikingilor, Thor, având un ciocan din argint sau dintr-un fier foarte rezistent, este cea asupra căreia se proiectează speranţele populaţiei nordice în perioada creştinării acesteia.

În Suedia, zeul Freyr, simbol al fertilităţii, împreună cu sora sa, Freyja este parte din gruparea zeităţilor Vaniri care au luptat la începuturi împotriva unei alte grupări de zei intitulate Aesir. Ambele grupări aveau să fie distruse la ceasul Ragnarokului  care va fi semnalul începutului unei noi lumi şi a unei epoci de aur. Nu putem să nu observăm aici o posibilă influenţă a eshatologiei creştine generată de finalul primului mileniu.  Nu avem suficiente informaţii legate de elementele de cult, ierarhia bisericească şi sărbătorile religioase ale vikingilor. Este posibil ca templele să nu fi fost grandioase, iar cultul religios să fie practicat atât la nivelul fiecărei gospodării sau mici comunităţi, cât şi la nivel central în cazul serbărilor zeităţilor principale. Ofrandele erau animale, carnea de cal fiind foarte apreciată, mărturiile legate de sacrificiile umane nefiind, în opinia noastră, unele credibile.

Mitologia nordică este una extraordinară, zeci de scrieri ştiinţifice fiind realizate în încercarea de a contura un aspect unitar al acesteia. Este, de asemenea, util de menţionată  că majoritatea acestor credinţe au supravieţuit până astăzi în obiceiuri şi tradiţii pe care popoarele nordice cu greu le mai pot identifica în negura trecutului (cum de altel se întâmplă în tot restul continentului european). Spre exemplu, zilele săptămânii din limba engleză sunt reminiscenţe ale religiei vikingilor. Tuesday (marţi)  este Tiw’s  day (ziua lui Tiw), zeul nordic al justiţiei; Wednesday (miercuri) provine de la numele german al lui Odin, Woden, în timp ce joi (Thursday) este ziua puternicului zeu Thor. Vineri (Friday) este ziua reginei zeităţilor vikinge, Frigg, soţia lui Odin.

Creştinarea oamenilor din nord

Secolele de expansiune ale vikingilor au generat numeroase contacte ale nordicilor cu lumea creştină, câţiva negustori acceptând să fie botezaţi în numele lui Iisus pentru a deschide larg porţile comerţului. În 822, papalitatea se decide să trimită primii misionari creştini în Scandinavia. Călugărul benedictin Ansgar construieşte primele două biserici creştine în Slesvig (Danemarca), predică în două rânduri în Birka însă activitatea misionară creştină se reduce considerabil în timpul urmaşului său Rimbert şi din cauza slăbirii puterii politice şi militare a regatului francez. Încercările de creştinare a celorlalte două ţări nordice, Suedia şi Norvegia, au eşuat pe întreaga durată a secolului al X-lea. După cum se ştie, creştinarea popoarelor era un act care se producea întotdeauna pe linie ierarhică, de la suveran către popor şi nu invers. Până la începutul secolului a XI-lea, în pofida unor încercări timide, niciun suveran nordic nu a fost creştin.

În 1016, Cnut cel Mare devine rege al Angliei şi doi ani mai târziu, rege al Danemarcei, moment în care declanşează o serie de expediţii militare împotrive regelui Olaf al Norvegiei şi a aliaţilor suedezi ai acestuia. În perioada sa de apogeu, imperiul nordic al lui Cnut cel Mare cuprindea Anglia, Danemarca, Norvegia şi câteva posesiuni suedeze. Moartea prematură a monarhului (avea în jur de patruzeci de ani) a oprit politica de expansiune şi a dus la destrămarea regatului său. De numele lui Cnut se leagă creştinarea danezilor, realizată prin intermediul Angliei.

Celălalt stat puternic scandinav, Norvegia, este creştinat prin mijlocirea marelui conducător viking Olav Tryggvesson şi mai apoi a primului rege al Norvegiei unificate, Olav Sfântul. Primul rege creştin al Suediei se consideră a fi Olof Skotkonung, botezat la Vastergotland, regiune aflată în vecinătatea Danemarcei. Prin intermediul bisericii creştine din Suedia vor fi realizate cruciadele prin care se va produce creştinarea Finlandei. Bisericile creştine din ţările nordice au fost plasate ierarhic sub autoritatea ecleziastică a arhiepiscopiilor din Hamburg şi Bremen iar istoria lor ne este cunoscută astăzi prin prisma celor aproximativ două mii de texte runice păstrate.

Nordul creştinat: trei secole de lupte

Începând cu anul 1016, pentru scurtă perioadă, regele danez Cnut cel Mare, încearcă crearea unui imperiu scandinav creştin. Cnut este primul conducător viking primit în marea lume creştină europeană. Din păcate, după moartea sa, imperiul se destramă iar lumea scandinavă cunoaşte trei regate distincte care luptă între ele şi în interiorul cărora are loc eterna dispută medievală dintre puterea laică şi cea religioasă.

Urmaşii lui Cnut cel Mare au provocat o serie de lupte interne care au culminat cu un război civil care a durat câţiva zeci de ani şi în timpul căruia Danemarca a devenit vasală regelui german şi cavaleri germani au luptat în războaiele dintre facţiunile daneze. Valdemar cel Mare restabileşte unitatea statală şi sub conducerea sa şi a celor doi fii ai săi, Cnut al VI-lea şi Valdemar al II-lea, Danemarca îşi extinde dominaţia asupra Mării Baltice. După această perioadă, statul danez trece din nou printr-o perioadă de declin pe care lunga domnie a regelui Eric Menved (1286-1319) nu o poate evita.

Moartea lui Cnut cel Mare şi dispariţia imperiului său au contribuit din plin la procesul unificării Norvegiei care sub conducerea lui Magnus I şi a lui Harald Hardrada cunoaşte o perioadă de dezvoltare politică, militară şi economică care va dura până în 1130 când moartea lui Sigurd Cruciatul va declanşa un cumplit război civil care va devasta teritoriul norvegian timp de aproape de un secol.  Haakon VI (1217-1263) va restabili pacea şi instituţiile statale inaugurând o „epocă măreaţă” a istoriei Norvegiei care culminează cu anexarea Islandei şi a Groenlandei. Fiul lui Hakoon, Magnus este cunoscut în istoria ţării ca unul dintre cei mai mari legislatori norvegieni. După moartea acestuia, conflictul dintre nobili şi biserica creştină este aplanat de regele Hakon al V-lea (1299-1319) care restabileşte deplina autoritate regală asupra societăţii norvegiene.

Primul rege al Suediei, Olof Skotkonung şi urmaşii săi nu reuşesc să menţină autoritatea statală, istoria statului nordic în următoarele trei secole fiind o continuă luptă între grupările politice şi militare ale regatului.  După dispariţia dinastiei Svear în 1060, o alta a urmat la conducerea Suediei timp de 60 de ani- Vastergotland. Pentru că şi aceasta a dispărut, Sverker a devenit noul suveran al Suediei, însă a fost ucis şi puterea a fost preluată de regele Eric. După moartea acestuia din urmă, urmaşii lui Eric şi Sverker şi-au împărţit perioadele de dominaţie într-o epocă sângeroasă din istoria Suediei. Regele Magnus restabileşte autoritatea regală la sfârşitul secolului al XIII-lea când au loc şi o serie de expediţii militare în Finlanda. Moartea lui Magnus când fiul acestuia era încă minor face imposibilă cotinuarea politicilor sale sociale şi militare.

  Mitologie nordică şi saga scandinavă

 Primii scriitori medievali care au menţionat în lucrările lor faptele vikingilor i-au portretizat pe aceştia în termeni negativi din cauza poziţiei subiective de victimă din care scriau. Barbarismul descris sub forma unor atribute comportamentale precum murdăria, beţia, violenţa şi sexualitatea exacerbată a devenit caracteristic păgânilor vikingi.

Atunci când scandinavii au început să îşi scrie mitologia,  istoria şi obiceiurile, au fost preocupaţi să evidenţieze complexitatea lumii strămoşilor lor vikingi, mari navigatori, războinici de temut şi colonizatori de teritorii necunoscute. Atunci când poemele skaldice şi poemele saga  conţinând miturile şi legendele nordice au început să fie redactate, începând cu secolul al XII-lea, ele au creat o literatură valorizantă în care vikingii erau reprezentanţii epocii de aur a Scandinaviei.

Este dificil pentru istoricul de astăzi să discearnă adevărul acestor texte şi să descopere cu exactitate unde anume autorii medievali au adăugat propriile lor poveşti; se consideră că unele poeme skaldice au fost păstrate prin viu grai încă de pe vremea vikingilor şi, prin urmare, ar fi mult mai credibile din punct de vedere istoric. Însă, este bine să menţionăm faptul că deşi această literatură scandinavă medievală nu reprezintă o cronologie istorică propriu-zisă, ea are o valoare inegalabilă pentru tot ceea ce înseamnă cultură nordică, mental colectiv şi construcţie a imaginarului omului acelei epoci.  Statele scandinave intraseră de curând într-un spaţiu creştin care le modela viitorul. Civilizaţia şi cultura creştină se impuneau treptat şi se suprapuneau aşa cum au făcut întotdeauna, indiferent de timp şi spaţiu, realităţilor sociale, economice şi religioase locale. Se simţea nevoia de repere identitare. În pline războaie interne, după cum am văzut mai sus, ţările nordice încercau să se identifice în nouă lume medievală prin raportarea la un trecut glorios: cel al vikingilor.

Poemele skaldice sunt astăzi o provocare şi în acelaşi timp şi o încântare pentru amatori şi specialişti. Cu toate că ele nu reprezintă o sursă de informaţii bogată şi complexă, modalitatea de redactare, într-un limbaj metaforic care necesită decodificări, stârneşte imaginaţia cercetătorului modern şi sugerează existenţa unei elite intelectuale care se ocupa cu redactarea şi elaborarea acestor poeme.

Poemele saga  sunt mult mai simplu relizate şi mai directe în ceea ce priveşte informaţiile prezentate. Saga regilor (Konungasogur) este prima culegere de acest gen, fiind redactată pe la jumătatea secolului al XII-lea. Ea cuprinde o serie de evenimente importante din domniile regilor nordici ai Danemarcei, Suediei şi Norvegiei. Saga familiilor (Islendigasogur)  este o coleţie de scrieri celebră prin dramatismul şi realismul întâmplărilor descrise. Elaborată în secolul al XIII-lea, saga cuprinde viaţa cotidiană a mai multor familii islandeze.  Saga eroilor legendari (Fornal-darsogur) scrisă începând cu secolul al XIV-lea este în primul rând o culegere de texte în care fantasticul abundă, fiind bazată pe poveşti populare şi pe poemele mitice ale Eddei.

În rândul textelor medievale nordice, două opere istoriografice dispun de o autoritate greu de egalat şi de contestat. Este vorba de Gesta Danorum,  o istorie a Danemarcei scrisă de clericul danez Saxo Gramaticus şi de Heimskringla,  o istorie a regilor Norvegiei, construită sub forma mai multor saga şi scrisă în limba nordică veche de islandezul Snorri Sturluson. Ambele datează din prima parte a secolului al XIII-lea. Saxo Gramaticus este un scriitor desăvârşit, excelent cunoscător al limbii latine şi a modului de viaţă roman. Datorită acestor realităţi, Gesta Danorum este mai mult decât o simplă istorie dinastică daneză. Ea reprezintă o lucrare istoriografică prin intermediul căreia, utilizând regulile clasice ale retoricii şi modelele culturale eroice ale lumii romane, Saxo Gramaticus îşi propune să înscrie lumea veche a Danemarcei în cultura şi civilizaţia europeană a epocii sale care se revendica de la împăraţii Romei antice. Lucrarea sa este plină de valenţe morale, de  creaţii bazate pe un limbaj emoţional şi pe evidenţierea virtuţilor suveranilor vikingi, portretizaţi asemeni unor nobili şi oameni de stat occidentali.

Dacă Gesta Danorum  a reprezentat o sursă de inspiraţie pentru celebră operă a lui Shakespeare, Hamlet, Heimskringla lui Snorri Sturluson  a fost utilizată de Jules Verne în nu mai puţin celebrul roman Călătorie în centrul pământului. Compusă din mai multe saga, scrierea islandezului Sturluson se revendincă la începuturile sale din mitologia nordică, regalitatea fiind legitimată prin descendenţa din Odin, zeitatea supremă a Nordului. În ultimele două secole, disputele cu privire la validitatea acestei opere scandinave au crescut în intensitate, criticii poemelor saga  considerând că autorul islandez a scris la câteva zeci de ani distanţă de momentul în care unele evenimente au avut loc şi prin urmare informaţiile  oferite de el trebuiesc analizate pertinent şi critic.

 

Heimskringla lui Snorri Sturluson. Saga regelui Halfdan (fragment)[2]

 

  1. Halfdan luptă cu Gandalf şi Sigtryg

Halfdan era în vârstă de un an atunci când tatăl său a fost ucis, iar mama lui, Asa, a plecat cu el spre vest către Agder şi s-a aşezat în regatul pe care tatăl ei, Harald, îl condusese. Halfdan a crescut acolo şi a devenit în scurtă vreme un tânăr  robust, puternic. Datorită părului său negru a fost numit de atunci Halfdan cel Negru. La vârsta de optsprezece ani a urcat pe tronul din Agdar şi a ocupat şi Vestfold pe care l-a împărţit, după cum am povestit anterior, cu fratele său Olaf.  În aceeaşi toamnă a mers cu o armată la Vingulmark, împotriva regelui Gandalf. Au purtat multe bătălii şi uneori, câştiga unul, alteori, învingea celălalt; la sfârşit au decis ca Halfdan să primească jumătate din Vingulmark, aşa cum dominase şi tatăl său Gudrod înaintea lui. Regele Halfdan a pornit asupra regatului Raumarike şi l-a cucerit. Regele Sigtryg, fiul regelui Eystein, care ocupase înainte Raumarike, auzind aceste fapte, a ieşit cu armata sa înaintea regelui Halfdan şi acolo a fost o mare bătălie în care regele Halfdan a ieşit victorios. În timp ce se retrăgea cu restul trupelor sale, regele Sigtryg a fost lovit de o săgeată sub umărul stâng şi a fost ucis. Atunci Halfdan a ocupat întregul teritoriu al regatului Raumarike. Cel de al doilea fiu al regelui Eystein, fratele lui Sigtryg, care se numea tot Eystein era rege în Hedemark. De îndată ce Halfdan s-a întors în Vestfold, regele Eystein şi-a condus armatele la Raumarike pe care l-a supus coroanei sale.

  1. Bătălia dintre Halfdan şi Eystein

Când regele Halfdan a auzit de aceste conflicte din Raumarike, şi-a strâns armata şi a pornit în fruntea acesteia împotriva regelui Eystein. O luptă a avut loc între ei şi Halfdan a obţinut victoria, iar Eystein s-a retras în Hedemark, urmărit de trupele lui Halfdan.  O altă luptă a avut loc şi Halfdan a ieşit victorios şi de data aceasta. Eystein a fugit spre nord, spre Dales unde era herse (titlu nobiliar, un fel de căpitan n.n.) Gudbrand. Acolo el şi-a întârit armata cu noi soldaţi şi la venirea iernii a pornit în fruntea acesteia spre Hedemark şi l-a întâlnit pe Halfdan cel Negru pe o insulă lângă lacul Mjosen. O mare bătălie a  avut loc acolo şi mulţi oameni au pierit de ambele părţi, însă Halfdan a ieşit victorios. Acolo a căzut Guthorm, fiul lui herse Gudbrand, unul dintre cei mai buni războinici din Ţinuturile de Sus.  După aceea, Eystein a fugit spre nord şi l-a trimis pe Halvard Skalk la regele Halfdan pentru a cere pace. Amintindu-şi relaţiile dintre ei, regele Halfdan i-a acordat regelui Eystein jumătate din Hedemark, pe care regele şi rudele lui l-au stăpânit înainte şi şi-a păstrat pentru el Thoten şi ţinutul numit Land. De asemenea, el a ocupat şi Hadeland, devenind astfel un rege puternic.

  1. Căsătoria lui Halfdan

Halfdan cel Negru şi-a luat de soţie pe Ragnhild, o fiică a lui Harald Gulskeg (Barbă Aurie) care era rege în Sogn. Ei au avut un fiu căruia Harald i-a dat propriul său nume şi care a fost crescut în Sogn de tatăl mamei, regele Harald. Când acest Harald s-a apropiat de sfărşitul zilelor sale şi puterea slăbindu-i, neavând fii, a oferit regatul său lui Harald, băiatul fiicei lui, pe care l-a numit rege; el a şi murit la scurtă vreme după acestea. În aceeaşi iarnă fiica lui Ragnhild a murit iar în primăvara următoare tânărul Harald s-a îmbolnăvit şi a murit la vârsta de zece ani. De îndată ce a auzit de moartea fiului său, Halfdan cel Negru a pornit în fruntea unei armate spre Sogn unde a fost bine primit. A cerut regatul drept moştenire în urma fiului său şi cum nimeni nu a contestat acest lucru, a stăpânit întregul regat.  Earl Atler care era prietenul regelui Halfdan a venit la acesta din Gaular şi regele l-a pus la conducerea ţinutului Sogn să stăpânească şi să judece după legile ţării şi să strângă birurile în numele regelui. După toate acestea, regele Halfdan s-a întors în Ţinuturile de Sus.

  1. Conflictul lui Halfdan cu fii lui Gandalf

În toamnă, regele Halfdan a mers la Vingulmark. Într-o noapte, pe când se afla în camerele de oaspeţi, a venit la el, pe la miezul nopţii, un om care stătuse de veghe şi i-a spus că o forţă armată se apropie de locuinţă. Regele s-a trezit imediat, a ordonat soldaţilor săi să se înarmeze, i-a scos din casă şi i-a aşezat în formaţie de luptă. Tocmai atunci, fiii lui Gandalf, Hysing şi Helsing şi-au făcut apariţia însoţiţi de o armată numeroasă. A avut loc o luptă dură, iar Halfdan fiind depăşit numeric a fugit în pădure, lăsând acolo mulţi morţi dintre soldaţii săi. Tatăl său vitreg, Olver Spake (cel Înţelept) a murit şi el atunci. Oamenii au venit în grupuri mari să se alăture lui Halfdan şi acesta a pornit în urmărirea fiilor lui Gandalf. I-a întâlnit pe aceştia la Eid, lânga lacul Oieren şi s-au luptat acolo. Hysing and Helsing au fost ucişi iar fratele lor Hake a scăpat fugind. Regele Halfdan a ocupat întregul regat Vingulmark, iar Hake a fugit la Alfheimar.

 

Listele regilor Danemarcei, Norvegiei şi Suediei (sec. VIII-1319)

Regii  Danemarcei 

Randver / (Ragnar?) / (Ongendus?)  756 – 794

Sigurd (II) ? / Sigfred    794 – 803

Gudfred / Godfred / Gøtrik    804 – 810

Hemming 810 – 812

Eric / Horik I / Horeg I      812 – 854

Eric Barn / Horik II / Horeg II   854 – c.866

Ragnarr Lothbrok/Ivarr/Halfdan c.860 – 865

Sigurd II Snogoje    866 – 873

Hardeknut / Knut / Canute I    873 – 884

Frodo 884 – 885

Harald II Parcus  885 – 899

Helgi   c. 900

Olof/ Olav / Ole den Frøkne   c.900 – 920s?

Gnupa   c.920s – 935

Gyrd / Gurd    935

Sigtrygg Gnupasson / Sigerich  c.935

Harthacnut / Hardegon   c.936 – 940

Gorm cel Bătrân  c.936 – 957

Harald III Dinte Albastru  957 – 991

Sweyn I Forkbeard  991 – 1014

Harold IV  1014 – 1018

Knut / Canute II the Great 1018 – 1035

Hardicanute / Knut / Canute III 1035 – 1042

Magnus cel Bun 1042 – 1047

Sweyn II  1047 – 1074

Harold V Hen  1074 – 1080

Knut / Canute IV cel Sfânt 1080 – 1086

Olaf IV cel Flămând  1085 – 1095

Eric I cel Preabun 1095 – 1103

Niels cel Bătrân 1103 – 1134

Eric II     1134 – 1137

Eric III   1137 – 1146

Sweyn III    1146 – 1157

Knut / Canute V Magnussen   1157

Valdemar I cel Mare   1157 – 1182

Knut / Canute VI cel Pios   1182 – 1202

Valdemar II Învingătorul 1202 – 1241

Eric IV  1241 – 1250

Abel  1250 – 1252

Christopher I  1252 – 1259

Eric V  1259 – 1286

Eric VI  1286 – 1319

 

Regii Norvegiei

 

Haraldr Hárfagri / Harald I Fairhair   872 – 933

Eric I Bloodaxe 930 – 934

Haakon I cel Bun 934 – 961

Harald II Graypelt  961 – 977

Haakon   977 – 995

Olaf I Tryggvason  995 – 1000

Eric Haakonsson 1000 – 1015

Olaf II Haraldson/cel Sfânt/cel Puternic  1016 – 1028

Haakon Eiriksso  1028 – 1029

Sven Cnutsson / Sweyn 1030 – 1035

Sweyn 1035 – 1036

Magnus I cel Bun  1036 – 1047

Harald III Hardrade 1047 – 1066

Magnus II  1066 – 1069

Olaf III cel Paşnic  1069 – 1093

Magnus III the Barefoot / Barelegs 1093 – 1103

Olaf IV Magnusson   1103 – 1115

Eystein II (I)    1103 – 1122

Sigurd I Cruciatul 1103 – 1130

Magnus IV the Blinded  1130 – 1135

Harald IV Gillechrist   1130 – 1136

Sigurd Horrid    1136 (o singură zi)

Inge I Crookback 1136 – 1161

Sigurd II the Mouth 1136 – 1161

Eystein III (II)  1142 – 1157

Haakon II cel Lat în Umeri 1161 – 1162

Erling Skakke   1161 – 1179

Magnus V Erlingsson 1162 – 1184

Sigurd III   1162 – 1163

Olaf  1168 – 1170

Sigurd 1170 – 1173

Eystein the Maiden  1174 – 1177

Sverre the Priest 1177 – 1202

Jon Cuvlung  1185 – 1188

Sigurd Magnusson  1193 – 1194

Inge Magnusson  1196 – 1199

Haakon III 1202 – 1204

Guttorm  1204

Erling Steinvegg  1204 – 1207

Philip Simonson Steinvegg  1204 – 1217

Inge II Baardson  1204 – 1217

Haakon IV the Old 1217 – 1263

Skule Bårdsson  1217 – 1240

Magnus VI Legiuitorul 1263 – 1281

Eric II / Eirik II   1281 – 1299

Haakon V  1299 – 1320

 

Regii Suediei

 

Eric VII (VI) Segersäll Învingătorul  c.970 – 1001

Styrbjörn  984/985

Olaf III Skötkonung / Skutkonung  1001 – 1026

Arund Jakob Kolbrenner 1026 – 1051

Edmund III Slemme 1051 – 1056

Stenkil  1056 – 1066

Erik Hedning Păgânul 1066 – 1067

Erik Stenkilsson 1066 – 1067

Halsten Stenkilsson  1066 – 1070

Inge I cel Bătrân  1067 – 1080

Blot-Sven  1080 – 1083

Inge I cel Bătrân 1083 – 1110

Eric VIII (VII) Årsäll / Arsaell   1087 – 1088

Filip Halstensson  1110 – 1118

Inge II cel Tânăr  1118 – 1125

Magnus Neilsson 1125 – 1130

Sverker I cel Bătrân 1130 – 1156

Eric IX Jedwaerdsson / Jedvardsson 1156 – 1160

Karl / Charles VII   1161 – 1167

Burislev Sverkersson / Boleslaw 1167 – 1169

Kol Sverkersson  1167 – 1173

Knut VI 1167 – 1196

Sverker II cel Tânăr 1196 – 1208

Eric X  1208 – 1216

John I   1216 – 1222

Eric XI 1222 – 1229

Knut VII cel Lung 1229 – 1234

Eric XI 1234 – 1249

Valdemar 1250 – 1275

Magnus I 1275 – 1290

Berger / Birger 1290 – 1320

Referinţe bibliografice

BYOCK, Jesse L., Medieval Iceland: Society, Sagas, and Power, University of California Press, 1990

DERRY, T.K., History of Scandinavia: Norway, Sweden, Denmark, Finland, and Iceland, University of Minnesota Press, 2000

HELLE, Knut (edit. ), The Cambridge History of Scandinavia, vol. I, Cambridge University Press, 2003

JESCH, Judith, The Scandinavians from the Vendel Period to the Tenth Century: An Ethnographic Perspective, Boydell Press, 2002

JESPERSEN, Knud J.V., A History of Denmark, Palgrave Macmillan, 2011

LINDOW, John, Norse Mythology:A Guide to Gods, Heroes, Rituals, and Beliefs, Oxford University Press, 2002

SAWYER, Birgit, SAWYER, Peter Hayes, Medieval Scandinavia: From Conversion to Reformation, Circa 800-1500, University of Minnesota Press, 1993

SAWYER, Peter Hayes, The Oxford Illustrated History of the Vikings, Oxford University Press, 2001

 

Surse internet:

Heimskringla:  http://omacl.org/Heimskringla/

Saxo Gramaticus, The Danish History: 

http://omacl.org/DanishHistory/book1.html

Edda-Voluspo:

http://www.sacred-texts.com/neu/poe/poe03.htm

Lista regilor nordici:

http://www.historyfiles.co.uk/MainListsEurope.htm

[1] Termenul de Scandinavia este unul modern şi cuprinde astăzi în sens geopolitic Danemarca, Islanda, Norvegia, Suedia, precum şi Feroe şi Finlanda. Noi ne vom referi în special la cele trei mari ţări care s-au constituit în regate de sine stătătoarea în ultimele secole  ale evului mediu european (Norvegia, Danemarca şi Suedia).

[2] Traducerea ne aparţine şi este făcută din limba engleză, folosind textul disponil online pe site-ul: http://omacl.org/Heimskringla/

Please follow and like us:
1
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *