Loading...
D'ale istoriei și literaturii

Scurtă istorie cronologică a Piteștilor

În ultimul secol, urme şi mărturii ale locuirii umane  pe teritoriul Piteştilor au fost descoperite şi datate, începând din epoca paleolitică.  Zona geografică a fost populată şi în epocile următoare (neolitic, epoca bronzului, epoca fierului; un castru roman, probabil ridicat cu prilejul războaielor de la începutul sec. II d. Hr.).  Civilizaţia bizantină a influenţat şi ea zona Piteştilor în prima parte a perioadei  medievale. Atestarea documentară a  Piteştilor se datorează domnitorului Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân (1386-1418) care la 20 mai 1388 dăruia,  printr-un hrisov, mânăstirii Cozia o „moară în hotarul Piteştilor”.  Piteştii au fost, încă din acea perioadă, datorită aşezării sale geografice,  o localitate importantă din punct de vedere comercial. În 1461, documente oficiale atestă „Calea Giurgiului”, parte a drumului care făcea legătura cu oraşele Giurgiu, Piteşti, Câmpulug-Muscel, Braşov.  Negustorii piteşteni făceau comerţ cu oraşele  Braşov şi Sibiu şi mai multe acte păstrează numele acestora şi activităţile lor comerciale. În 1507, sunt atestate viile domneşti  ale Piteştilor, iar în 1510/1511, Piteştii sunt numiţi oraş într-un document domnesc. Pe durata domniei lui Neagoe Basarab (1512-1521), Piteştii sunt capitală vremelnică a Ţării Româneşti.  Acte domneşti sunt scrise în această perioadă „în noile curţi din oraşul Piteşti” , „în minunatul foişor al Piteştilor”, „în minunatul scaun în Piteşti”. Referiri similare sunt făcute şi în anii următori, în secolul al XVI-lea, timp în care oraşul se dezvoltă ca târg şi este martor al luptelor pentru domnie, fiind inclusiv ocupat de trupe turceşti. Piteştii încep să apară şi în hărţile epocii: în 1546, în harta lui Giacomo Castaldi numită „Carta dei Paesi Danubiani”, editată la Veneţia, apare cu numele de Pitiesd; iar în 1550, în harta lui Georg Reicherstorffer, este trecut ca Pitesi Coenobium.  În a doua parte a secolului al XVI-lea, logofătul piteştean Norocea  se implică activ în viaţa politică a ţărilor române pentru a sprijini apoi pe domnitorul Mihai Viteazul.

La jumătatea secolului al XVII-lea, în 1656, domnitorul muntean, Constantin Şerban, porunceşte ridicarea bisericii domneşti cu hramul „Sfântul Gheorghe”.  În 1657, oraşul este vizitat de Patriarhul Antiohiei, Macarie al III-lea şi de fiul acestuia, arhidiaconul Paul de Alep. Spre finalul secolului, oraşul este din nou martor al luptelor pentru putere dintre statele vecine ţărilor române. Piteştii devin parte a obiceiurilor diplomatice ale ţării, începând cu domnia lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Prin urmare, marii demnitari care vizitau ţara, urmau să fie întâmpinaţi la Piteşti, în drumul lor spre Bucureşti. Domnitorul român locuieşte în unele perioade ale anului în Piteşti.  În 1714, oraşul primeşte vizita neoficială a regelui sudez Carol al XII-lea (1697-1718) care este găzduit la cula boierilor Budişteanu. În 1716, oraşul este jefuit de armatele austriece, iar între 1737-1738, la Piteşti, au loc două lupte armate între turci şi austrieci. În 1772, turcii devastează oraşul, în timp ce două decenii mai târziu, în 1791, în urma luptelor de aici dintre turci şi austrieci moare Franz Iosef Sulzer, cel care ne-a lăsat importante mărturii scrise despre istoria şi economia ţărilor române.  Începând cu sfârşitul secolului al XVIII-lea, documentele menţionează primii dascăli ai Piteştilor. În timpul războiului ruso-turc din anii 1806-1812, Piteştii sunt rând pe rând ocupaţi de cele două armate. Dezastrele sociale ale oraşului, în afara distrugerilor provacate de războaie, sunt completate de perioadele de foamete, de cutremure şi incendii, precum şi de epidemiile de ciumă. Avem mărturii care traversează secolele de istorie ale Piteştilor, în privinţa acestor evenimente excepţionale. Potrivit tradiţiei, actuala localitate Ciumeşti ar fi fost zona în care au fost înmormântaţi ciumaţii din oraş şi din împrejurimi. Primele însemnări de ciumă sunt legate de perioada 1771-1774, şi mai apoi de anii 1795 şi 1796. Din 1796, ni se păstrează şi câteva măsuri luate pentru diminuarea focarelor: ispravnicii din Argeş primesc poruncă domnească să înfiinţeze patrule formate din pârcălab, preot şi doi locuitori care să verifice starea de sănătate din fiecare locuinţă şi pe cei care prezintă semne ale bolii să îi izoleze trei zile la marginea aşezării.

O serie de călători străini au trecut şi prin oraşul Piteşti. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, aceste vizite sunt datorate faptului că Piteştii  erau staţie de postă şi sediu al isprăvniciei. La începutul secolului al XIX-lea, englezul Edward Daniel Clarke poposeşte pentru câteva zile în judeţul Argeş, vizitând şi capitala acestuia, Piteşti. Pentru Auguste de Lagarde, localitatea era în 1813 un orăşel frumos, aşezat la poalele unui munte. Aflat în trecere prin Ţara Românească, în anul 1816, Ludwig von Sturmer s-a oprit pentru câteva ceasuri şi în oraşul Piteşti. Informaţiile primite din partea lui von Sturmer atestă obiceiul existent începând cu secolul al XIX-lea de a avea mici cafenele în staţiile de poştă. Călătorul străin este uimit şi fascinat, în aceeaşi măsură, de cromatica pieţei din Piteşti. Englezul Robert Walsh petrece şi el câteva zile în oraș, în anul 1824. Cafeaua caldă pe care o bea Walsh înainte de scurta sa odihnă certifică faptul că în Piteşti se generalizase consumul de cafea. La sfârşitul anului 1834, Adrien Louis Cochelet, numit consul general al Franței în principatele dunărene, aflat în drum spre București, petrece o noapte și în orașul Pitești despre care își notează și câteva păreri. Consulul francez este găzduit de Dincă Brătianu, ispravnic în acele timpuri, a cărui ţinută şi curtoazie îl impresionează.

Piteştii sunt centru şi martor al revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, precum şi al revoluţiei române de la 1848. Boierii Brătieni şi Goleşti sunt implicaţi activ în politica românească a secolului al XIX-lea. Începând cu 1833, la Şcoala Naţională din Piteşti, predă Nicolae Simonide, cel care acceptă ca în 1841 o trupă de francezi să susţină o serie de spectacole în localul şcolii.  În 1842, cunoscutul revoluţionar şi om politic român, C.A. Rosetti este numit şeful poliţiei oraşului. Domnitorul Gheorghe Bibescu vizitează oraşul în mai multe rânduri, pe durata domniei sale.  Anul 1848, dincolo de evenimetele politice, atestă pentru Piteşti şi trupa de teatru a lui Constantin Halepliu, iar în 1852 pe cea a lui Ştefan Vlădescu. Tot în 1852 avem menţionată librăria lui Costache Tonculescu. Locuitorii Piteştilor participa cu interes la evenimentele politice şi diplomatice ale perioadei 1856-1859, primindu-l cu entuziasm şi căldură pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza care vizitează oraşul după unirea din 24 ianuarie 1859, în data de 17 aprilie.  În a doua parte a secolului al XIX-lea, Piteştii se dezvoltă în acelaşi ritm alert şi constant cu România, în toate aspectele societăţii (administraţie, cultură şi artă, învăţământ, arhitectură şi urbanism, transporturi şi turism, presă, industrie, siguranţa şi protecţia populaţiei etc.). În 1860, spre exemplu, se înfiinţează o fabrică de săpun şi lumânări, aparţinând lui Adolf Keller; sunt atestaţi 585 de patentari şi meseriaşi; îşi începe cursurile Şcoala de Fete; în timp ce în capătul străzii Pescarilor (azi, Sf. Vineri) se ţinea oborul săptămânal (începând de aici erau livezi de fâneţe, păşuni naturale şi terenuri cu legume cultivate de sărbi şi bulgari cu scopul aprovizionării popoluţiei oraşului). Tot în 1860, cunoaştem că în Piteşti locuiau, alături de românii majoritari, bulgari, sârbi, germani, unguri, ţigani, evrei şi armeni.  La 4 februarie 1863, Piteştii primesc vizita Elenei Cuza, soţia domnitorului român, pe care o primesc cu arcuri de triumf făcute din frunze de stejar şi cu un concert din muzică românească. În 1865, numărul locuitorilor oraşului păstra ritmul lent de creştere al ultimelor decenii, fiind de 7259 de locuitori (spre finalul secolului, numărul se va dubla, în 1894 fiind de 13730 de locuitori).

La 9 mai 1866, viiitorul principe şi rege al României, Carol I, ajunge în Piteşti unde este întâmpinat de administraţia oraşului în frunte cu generalul Nicolae Golescu, membru al locotenenţei domneşti şi Ion Ghica, preşedintele Consiliului de miniştri.  Tot în 1866 este înfiinţată prima fabrică de bere din oraş, pe strada Trivale. Statisticile ne arată că în noiembrie 1867, în Piteşti existau 18 hanuri şi 6 cafenele. În 1872, îşi începe producţia prima tipografie a oraşului: „Gheorghe Popescu”.  Războiul de independenţă al României din perioada 1877-1878 a beneficiat de implicarea activă a piteştenilor: mulţi dintre ei au luptat pe front, alţii au contribuit la efortul logistic al armateri române. Populaţia donează pâine, cai şi îşi oferă bijuteriile pentru a fi vândute şi banii folosiţi pentru aprovizionarea armatei.  Pe durata războiului, în afară de cuptoarele de pâine ridicate special, Piteştii au fost oraşul care a primit şi un număr mare dintre răniţi.  În noiembrie 1877, primarul oraşului anunţă populaţia că au fost cucerite redutele inamicului de la Rahova şi Plevna. Câţiva mii de prizonieri turci sunt aduşi în decembrie în Piteşti. La începutul anului 1878, principele Carol I conferă ordinului „Steaua României” medicilor piteşteni Radu Ionescu şi Ion Meculescu. În ianuarie 1878, Crucea Roşie engleză oferă donaţii spitalelor temporare din Piteşti. Pe 9 şi 10 mai 1878, principele Carol I vine la Piteşti unde este aclamat de populaţie şi unde primeşte vizita reprezentantului Principelui Milan al Serbiei care îi conferă ordinul „Taskova”. În 1880 este înfiinţată Biblioteca judeţeană din iniţiativa piteştencei Paraschiva Ştefu.  Anul 1898 prilejuieşte o mare sărbătoare locală în cinstea împlinirii a 50 de ani de la revoluţia română de la 1848. Populaţia a fost prezentă la slujba religioasă de la biserica „Sf. Gheorghe” şi a mărşăluit apoi în sunetele muzicii militare, purtând drapelele oraşului pe mai multe dintre străzile principale ale acestuia. Între anii 1898-1899, este construit pe locul fostului schit Buliga, palatul administrativ, iar în 1900 parcul Trivale. În 1905, datele statistice arată că în Piteşti existau 427 bazaruri, ateliere şi prăvălii, 56 de cârciumi, 5 berării, 20 de hanuri, 2 mori de aburi, 2 fabrici de săpun, 8 tăbăcării, 6 fabrici de lumânări, 1 fabrică de bere, 1 de apă gazoasă, 2 de frânghii, 1 de dimii, 10 de pâine, 2 de bragă, 2 de mezeluri, 2 de franzele, 1 de rachiu şi 7 simigerii.  În martie 1907, oraşul este şi el cuprins de agitaţie ca urmare a revoltelor ţărăneşti. Un an mai târziu, la iniţiativa piteşteanului Dimitrie Dima, este înfiinţată Societatea română „Beton şi fier”. În 1910 începe să funcţioneze cinematograful  din localul „Cafe Concert” de sub Hotelul „Dacia”.

În 1915 este ridicat noul pod peste Argeş, sub coordonarea arhitectului Dimitrie Dima. Începând cu 1916, odată cu intrarea României în primul război mondial, Piteştii nu pot evita efectele luptelor armate. Oraşul este bombardat de aeroplanele nemţeşti, iar în noiembrie este predat trupelor germane pentru a nu fi distrus; atunci, armata, administraţia şi o parte a populaţiei evacuează Piteştii.  În dimineaţa zilei de 16 noiembrie, armata Germaniei ocupă oraşul şi arde arhiva primăriei. O lună mai târziu, piteşteanul Nicolae Mărcoiu este arestat pentru a refuzat să primească numirea în funcţia de primar al unui oraş ocupat. În martie 1918, sub ocupaţie germană, la biserica „Sf. Gheorghe”, la iniţiativa profesorului Nicolae Apostolescu se oficiază un tedeum în cinstea alipirii Basarabiei. Anii 1919 şi 1920 sunt ani de refacere în urmare războiului şi a ocupaţiei străine. Rând pe rând, sub efectele entuziasmului prilejuit de marea unire, toate sectoarele sociale ale oraşului îşi reiau activitatea şi ritmul de dezvoltare este în creştere. La sfârşitul anului 1925, Piteştii numărau 19819 locuitori. În 24 iulie 1927, trenul mortuar, în drum spre Curtea de Argeş, având trupul neînsufleţit al regelului Ferdinand, este aşteptat la de populaţia oraşului. Câteva luni mai târziu, la 27 noiembrie al aceluiaşi an, la Florica, este înmormântat marele om politic piteştean Ion I.C. Brătianu. În 1929, în data de 18 martie, rulează la cinematograful „Aquila” filmul românesc „Iancu Jianu”.  În data de 18 august 1933, autorităţile oraşului, împreună cu un grup de cetăţeni, salută trecerea prin Piteşti, în drum spre Curtea de Argeş a 70 dintre delegaţii Congreului Micii Antante. La 24 iulie 1938, trenul mortuar cu rămăşiţele Reginei Maria, ajunge la gara din Piteşti, în drum spre Curtea de Argeş.  Autorităţile locale şi cetăţeni ai oraşului au pus doliu în clădirea gării şi au aprins becurile pe durata staţionării trenului. A predominat culoarea violet. Izbucnirea războiul mondial şi prezenţa armatei germane în Romania produc noi probleme sociale la care se adaugă teribiul cutremur din noiembrie 1940.

La conducerea statului român este numit generalul Ion Antonescu, născut la Piteşti. În plin război mondial, slujba religioasă de bobotează din 6 ianuarie 1944 uneşte din nou populaţia Piteştilor în faţa vremurilor dificile. În 6 mai 1944, Piteştii sunt bombardaţi de aviaţia americană. Cele peste 280 de bombe, aruncate în zonele cu populaţie, au avut un efect devastator. Au fost distruse zeci de clădiri, publice şi private şi, mai ales, ucise 191 de persoane şi rănite alte 119. În septembrie 1944, în concordanţă cu noile realităţi politice (la 23 august 1944, România părăsiste alianţa cu Germania), rulează la Piteşti primul film rusesc. În perioada 1945-1949, în Piteşti, la fel ca în toată ţară, au loc schimbările sociale care vor impune României un regim politic comunist, supus în întregime autorităţii Rusiei şi lui Stalin (statul nostru se afla sub ocupaţie militară). În 9 august 1946, mai mulţi activişti P.N.Ţ. sunt atacaţi şi ucişi  la cinematograful „Aquila” şi la restaurantul „Calul Bălan”.  La începutul anului 1948, Piteştii aveau 2907 locuitori.  În perioada 1949-1952 se desfăşura înfiorătoare „reeducare” de la Închisoarea Piteşti, o pagină neagră a istorie noastre. În 1951, se înfiinţează Arhivele Statului, filiala Argeş şi spitalul TBC.  Pe 2 august este dat în folosinţă stadionul de fotbal din „Ştrand” pe care echipa de fotbal Dinamo Piteşti (înfiinţată pe 6 august 1953, din 1968 se va numi F.C. Argeş) îl va folosi până la 1 mai 1964, când se va muta pe stadionul „1 Mai”. În ianuarie 1961 sunt aduşi la închisoarea din Piteşti, două sute de ţărani din comuna dâmboviţeană Vişina care au refuzat să se alăture cooperativei agricole. În martie 1965, Piteştii numărau 60.113 locuitori. În 1966, oraşul primeşte vizita premierului chinez Zhou Enlai,  în 1967 pe cea a preşedintelui bulgar Jivkov şi în 1968 pe cea a preşedintelui Franţei, generalul de Gaulle.  În 1967 este construită Autogara Sud şi Grădina Zoologică unde sunt aduşi zimbrii din rezervaţia Haţeg.

La 17 februarie 1968, oraşul Piteşti devine municipiu. În 1971, Piteştii se înfrăţesc cu oraşul sărbesc Kragujevac, iar în 1972 cu oraşul italina Caserta. Tot în 1972 este deschis magazinul „Trivale”, este dată în folosinţă autostrada Bucureşti-Piteşti, iar echipa de fotbal F.C.Argeş câştigă campionatul naţional.  În 4 martie 1977, Piteştii sunt afectaţi de un cutremur cu o intensitate de 7,3 pe scara Richter. La recensământul din acelaşi an, oraşul avea o populaţie de 123735 de locuitori.  În mai 1978, are loc prima ediţie a „Simfoniei Lalelelor”. În 1979, F.C. Argeş câştigă din nou titlul naţional la fotbal, iar Piteştii sunt gazda celei de a treia ediţia a Jocurilor Balcanice aeronautice, împreună cu oraşele Ploieşti şi Bacău.  Finalul regimului comunist din 1989 găsesc Piteştii în dezvoltare, cu o populaţie de 162.395. Revenirea la regimul democratic s-a făcut şi în oraşul argeşean, lent şi cu greutate, la fel ca în întreaga ţară. Sunt organizate alegeri democratice, apar ziare şi televiziuni private, companiile de stat încep să fie privatizate. Noile realităţi politice şi sociale devin din ce în ce mai vizibile în februarie 2005 când, în prezenţa oficialităţilor locale şi a parlamentarului european Emma Nicholson este inaugurat un nou pavilion în cadrul Centrului de Copii „Sf. Andrei”, un proiect care a beneficiat de finaţare din partea Uniunii Europene. Între 17 şi 19 noiembrie 2006 a avut loc prima ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Lăutărească Veche „Zavaidoc”. În 20 iunie 2007, este înfiinţată Filarmonica Piteşti prin iniţiativa Consiliului Local Piteşti. După 1989, Piteşti sunt oraş înfrăţit cu Springfield, S.U.A. (2001); Borlange, Suedia (2001); Muntinlupa, Filipine (2006); Bydgoszcz, Polonia (2007) şi Tynaarlo, Olanda (2008). În 2011, Piteştii semnează acorduri de cooperare cu Ouream (Portugalia), c trei oraşe greceşti (Nafplio, Salamina,Epidavros) şi cu municipiul Chişinău. Federaţie Europeană a Capitalelor şi Oraşelor Sportului a acordat pentru anul 2013 municipiului Piteşti titlul de oraş al sportului. Cu ocazia zilelor municipiului Piteşti, în mai 2013, a fost inaugurat Parcul „Lunca Argeşului”.

Marin TOMA

Please follow and like us:
1
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *